Deși locuiește temporar în inima Europei, pentru familia Voica, „acasă” rămâne un subiect plin de nostalgie, critică asumată și planuri de reîntoarcere. Alin, fost impresar din industria muzicală românească (printre care și al trupei Vița de vie), reprofilat în bucătar, și fiica sa, Ioana, studentă, împărtășesc viziuni diferite, dar convergente, despre rădăcini și locul lor în lume.
Alin Voica (53 de ani), fost impresar al trupei Vița de Vie timp de aproape nouă ani, trăiește la Bruxelles de mai bine de 4 ani, dar inima și buletinul său au rămas în Merișani, Argeș.
„Unde locuiesc? În capul meu locuiesc la Merișani, în casa copilăriei mele. Nu mi-am mutat domiciliu [în București], buletinul mi-a rămas tot la Merișani, fiindcă m-am gândit că nu stau mult în București. Am stat doar 28 de ani,” glumește Alin, referindu-se la perioada 1992-2020. Pentru el, „acasă înseamnă Merișani. Atât.”
Cu toate acestea, planurile de pensie îl duc în altă parte: la Vișeul de sus, Maramureș, locul natal al soției sale, Maria. „Nu mă văd trăind în Belgia,” afirmă Alin hotărât.
De la impresariat la cărți și bucătărie
Plecarea din România a fost o ruptură pentru Alin, dar una asumată. Cel mai greu i-a fost „să nu mai visez trupa Vița de Vie și celelalte trupe„, se amuză Alin. După două decenii de impresariat, a fost nevoit să-și „spele creierii să nu se mai gândească” la vechiul job. Totuși, la Merișani, în satul său natal, a fondat un festival MOMENTE DE OGRADĂ, care este despre muzică (concerte live), gastronomie, prieteni și comunitate. Și mai exact, festivalul are loc în fiecare început de septembrie în curtea casei în care a copilărit, care e mare și extrem de primitoare și de frumoasă.
Reprofilarea a venit spre o pasiune mai veche: bucătăria. A făcut un curs de bucătar și acum lucrează în domeniu, deși nu își idealizează meseria: „Bucătarul este un om util. Punct. Util, dom’le, nu artist, nu chef.„
O altă mare pasiune este cititul, în special filozofia politică și istoria. Dacă ar fi după el, doar asta ar face, ar citi non-stop. „Mi-e dor de studii, de școală,” spune Alin, mărturisind că i-ar plăcea să facă un doctorat în istorie. Cumpără constant cărți din România, în special de la Polirom, pe care le aduce cu el la Bruxelles.
Ce îl atrage la Belgia
Critica lui Alin față de România este dură, dar constructivă, vizând lipsa de ordine și structură. „Ce mă atrage mai mult la Belgia? Ordinea cu taxe și impozitele,” spune el, adăugând că aceste concepte ar trebui educate „din grădiniță” în România, pentru a putea construi o societate ordonată.
Despre bucătăria românească, Alin este la fel de tranșant: „Nu mai gătesc des românește… fiindcă nu e nicio cultură a gătitului, nicio școală. E mai degrabă o antropologie a culturii sărăciei.” Totuși, face excepții de sărbători, preparând sarmale și salată de boeuf.
Tânăra generație: rădăcini în căutare
Ioana Voica (22 de ani), fiica lui Alin, a venit prima dată la Bruxelles în 2007, la vârsta de cinci ani unde a locuit vreo 7 împreună cu mama sa, care lucra la Comisia Europeană, și apoi a revenit în 2021. Între timp, mama ei s-a reîntors în Belgia cu un job la ONU, iar tatăl ei le-a urmat în plină criză pandemică.
Ea a studiat în Olanda și tocmai a terminat un masterat la VUB (Vrije Universiteit Brussel) de Media digitală. Tocmai a câștigat un stagiu la Parlamentul European.
Plecarea la studii în străinătate ca studentă a fost ușoară, fiindcă a plecat alături de o gașcă de prieteni din liceu. Cu toate acestea, Ioana mărturisește că nu și-a găsit până acum locul: „Nici aici, nici în Olanda nu mi l-am găsit. Nu m-am simțit acasă… tot nu simt că aparțin unui loc.”
Deși a locuit jumătate din viață doar în București (și jumătate în Belgia și Olanda), Ioana se vede reîntorcându-se în România, dar la Cluj-Napoca, unde a făcut anul trecut un internship la Festivalul Jazz in the Park: „E un oraș așezat, așa… are și istorie, și clădiri de patrimoniu. Și e și pe deal, se vede frumos.”
Credința, prietenia și obiectele de suflet
Punctul comun al familiei pare să fie legătura strânsă cu rădăcinile, mediată prin obiecte și relații.
Ioana a adus cu ea din România:
Două piese tradiționale de la bunica (o năframă și o traistă din Maramureș).
Biblia primită de părinții ei la cununie, pe care a început să o citească din curiozitate.
O scrisoare pe care i-a scris-o bunicului ei din Vișeul de Sus, unde își petrece toate vacanțele de mică, după ce acesta a plecat într-o altă lume.
Alin și Ioana se simt norocoși că au reușit să-și păstreze prieteniile strânse din România. Alin consideră prietenia, ca și dragostea, o „decizie,” iar Ioana a legat mai multe relații cu străini decât cu români pe parcursul studiilor.
Planul familiei Voica nu este definitiv în Belgia. Alin trăiește cu ideea că se va muta în funcție de locul de muncă al Mariei, care lucrează la Națiunile Unite.
„Programatic și mental știm că nu e nimic definitiv aici,” concluzionează Alin, pregătit oricând să se mute și să-și găsească un alt job, mergând după soția sa, care lucrând pentru ONU, poate fi mutată oricând în altă țară. Până atunci, continuă să citească și să viseze la o Românie ordonată, purtând tricouri cu trupe românești și așteptând reîntoarcerea acasă.
Reportaj de Cristina Hurdubaia, parte din proiectul-pilot Migrație și patrimoniu. Patrimoniul în mișcare. Studiu de caz: Românii din Belgia (cazul belgian), 2025. Co-finanțat de AFCN
FR
Ma maison est en Roumanie
Bien qu’elle réside temporairement au cœur de l’Europe, pour la famille Voica, le « chez-soi » reste un sujet empreint de nostalgie, de critiques assumées et de projets de retour. Alin, ancien imprésario dans l’industrie musicale roumaine (notamment pour le groupe Vița de vie), reconverti en cuisinier, et sa fille Ioana, étudiante, partagent des visions différentes mais convergentes sur leurs racines et leur place dans le monde.
Alin Voica (53 ans), ancien imprésario du groupe Vița de Vie pendant près de neuf ans, vit à Bruxelles depuis plus de quatre ans, mais son cœur et sa carte d’identité sont restés à Merișani, dans le département d’Argeș.
« Où est-ce que j’habite ? Dans ma tête, j’habite à Merișani, dans la maison de mon enfance. Je n’ai pas changé d’adresse [à Bucarest], ma carte d’identité est restée à Merișani, car je pensais ne pas rester longtemps à Bucarest. Je n’y suis resté que 28 ans », plaisante Alin, en référence à la période 1992-2020. Pour lui, « chez moi, c’est Merișani. C’est tout. »
Cependant, ses projets de retraite le mènent ailleurs : à Vișeul de sus, dans le Maramureș, le village natal de sa femme, Maria. « Je ne me vois pas vivre en Belgique », affirme Alin avec détermination.
De l’imprésariat aux livres et à la cuisine
Quitter la Roumanie a été une rupture pour Alin, mais une rupture assumée. Le plus difficile pour lui a été « de ne plus rêver du groupe Vița de Vie et des autres groupes », s’amuse Alin. Après deux décennies dans le management, il a dû « se laver le cerveau pour ne plus penser » à son ancien travail. Cependant, à Merișani, son village natal, il a fondé un festival, MOMENTE DE OGRADĂ, qui est consacré à la musique (concerts live), à la gastronomie, aux amis et à la communauté. Plus précisément, le festival a lieu chaque année au début du mois de septembre dans la cour de la maison où il a grandi, qui est grande, extrêmement accueillante et magnifique.
La reconversion professionnelle l’a ramené vers une passion plus ancienne : la cuisine. Il a suivi une formation de cuisinier et travaille désormais dans ce domaine, même s’il ne se fait pas d’illusions sur son métier : « Le cuisinier est un homme utile. Point. Utile, monsieur, pas un artiste, pas un chef. »
Une autre de ses grandes passions est la lecture, en particulier la philosophie politique et l’histoire. S’il n’en tenait qu’à lui, c’est tout ce qu’il ferait, il lirait sans arrêt. « Les études, l’école me manquent », confie Alin, avouant qu’il aimerait faire un doctorat en histoire. Il achète régulièrement des livres en Roumanie, notamment chez Polirom, qu’il emporte avec lui à Bruxelles.
Ce qui l’attire en Belgique
La critique d’Alin à l’égard de la Roumanie est sévère, mais constructive, visant le manque d’ordre et de structure. « Qu’est-ce qui m’attire le plus en Belgique ? L’ordre en matière de taxes et d’impôts », dit-il, ajoutant que ces concepts devraient être enseignés « dès la maternelle » en Roumanie, afin de pouvoir construire une société ordonnée.
Alin est tout aussi catégorique à propos de la cuisine roumaine : « Je ne cuisine plus souvent à la roumaine… car il n’y a pas de culture culinaire, pas d’école. C’est plutôt une anthropologie de la culture de la pauvreté. » Il fait toutefois des exceptions pour les fêtes, préparant des sarmale et de la salade de bœuf.
La jeune génération : à la recherche de ses racines
Ioana Voica (22 ans), la fille d’Alin, est arrivée à Bruxelles pour la première fois en 2007, à l’âge de cinq ans, où elle a vécu environ sept ans avec sa mère, qui travaillait à la Commission européenne, puis elle est revenue en 2021. Entre-temps, sa mère est revenue en Belgique pour occuper un poste à l’ONU, et son père les a rejointes en pleine crise pandémique.
Elle a fait ses études aux Pays-Bas et vient de terminer un master en médias numériques à la VUB (Vrije Universiteit Brussel). Elle vient de décrocher un stage au Parlement européen.
Partir étudier à l’étranger en tant qu’étudiante a été facile, car elle est partie avec un groupe d’amis du lycée. Cependant, Ioana avoue qu’elle n’a toujours pas trouvé sa place : « Je ne l’ai trouvée ni ici, ni aux Pays-Bas. Je ne me suis pas sentie chez moi… je n’ai toujours pas l’impression d’appartenir à un endroit. »
Bien qu’elle ait passé la moitié de sa vie à Bucarest (et l’autre moitié en Belgique et aux Pays-Bas), Ioana se voit revenir en Roumanie, mais à Cluj-Napoca, où elle a effectué un stage l’année dernière au festival Jazz in the Park : « C’est une ville tranquille, avec une histoire et des bâtiments patrimoniaux. Et il est situé sur une colline, avec une belle vue. »
La foi, l’amitié et les objets qui nous sont chers
Le point commun de la famille semble être le lien étroit avec ses racines, véhiculée par des objets et des relations.
Ioana a apporté avec elle de Roumanie :
Deux objets traditionnels appartenant à sa grand-mère (un foulard et un sac à dos de Maramureș).
La Bible offerte à ses parents lors de leur mariage, qu’elle a commencé à lire par curiosité.
Une lettre qu’elle a écrite à son grand-père de Vișeul de Sus, où elle passe toutes ses vacances depuis son enfance, après son départ pour l’autre monde.
Alin et Ioana se sentent chanceux d’avoir réussi à conserver leurs amis proches en Roumanie. Alin considère l’amitié, tout comme l’amour, comme un « choix », et Ioana a noué plus de relations avec des étrangers qu’avec des Roumains au cours de ses études.
Le projet de la famille Voica en Belgique n’est pas définitif. Alin vit avec l’idée qu’il déménagera en fonction du lieu de travail de Maria, qui travaille aux Nations unies.
« Nous savons que rien n’est définitif ici, tant sur le plan programmatique que mental », conclut Alin, prêt à déménager à tout moment et à trouver un autre emploi, suivant sa femme qui, travaillant pour l’ONU, peut être mutée à tout moment dans un autre pays. En attendant, il continue à lire et à rêver d’une Roumanie ordonnée, portant des t-shirts à l’effigie de groupes roumains et attendant de rentrer chez lui.
Reportage de Cristina Hurdubaia, dans le cadre du projet pilote Migration et patrimoine. Le patrimoine en mouvement. Étude de cas : les Roumains en Belgique (cas belge), 2025. Cofinancé par l’AFCN.
EN
Home is in Romania
Although they are temporarily living in the heart of Europe, for the Voica family, „home” remains a subject full of nostalgia, assumed criticism, and plans to return. Alin, a former manager in the Romanian music industry (including for the band Vița de vie), who has retrained as a chef, and his daughter, Ioana, a student, share different but converging views on their roots and their place in the world.
Alin Voica (53), former manager of the band Vița de Vie for almost nine years, has been living in Brussels for more than four years, but his heart and ID card remain in Merișani, Argeș.
„Where do I live? In my mind, I live in Merișani, in my childhood home. I didn’t change my address [to Bucharest], my ID card is still registered in Merișani, because I thought I wouldn’t stay in Bucharest for long. I only stayed for 28 years,” jokes Alin, referring to the period 1992-2020. For him, „home means Merișani. That’s all.”
However, his retirement plans are taking him elsewhere: to Vișeul de Sus, Maramureș, the birthplace of his wife, Maria. „I can’t see myself living in Belgium,” Alin says decisively.
From management to books and cooking
Leaving Romania was a break for Alin, but one he accepted. The hardest thing was „to stop dreaming about Vița de Vie and the other bands,” Alin jokes. After two decades of management, he had to „brainwash himself to stop thinking” about his old job. However, in Merișani, his native village, he founded a festival MOMENTE DE OGRADĂ , which is about music (live concerts), gastronomy, friends, and community. More specifically, the festival takes place every September in the courtyard of the house where he grew up, which is large, extremely welcoming, and beautiful.
The change of career led him back to an older passion: cooking. He took a cooking course and now works in the field, although he does not idealize his job: „A cook is a useful person. Period. Useful, sir, not an artist, not a chef.„
Another great passion of his is reading, especially political philosophy and history. If it were up to him, that’s all he would do, read non-stop. „I miss studying, school,” says Alin, confessing that he would like to do a PhD in history. He constantly buys books from Romania, especially from Polirom, which he brings with him to Brussels.
What attracts him to Belgium
Alin’s criticism of Romania is harsh but constructive, targeting the lack of order and structure. „What attracts me most to Belgium? The orderliness of taxes,” he says, adding that these concepts should be taught „from kindergarten” in Romania in order to build an orderly society.
Alin is equally blunt about Romanian cuisine: „I don’t cook Romanian food very often anymore… because there is no culture of cooking, no school. It’s more like an anthropology of the culture of poverty.” However, he makes exceptions for holidays, preparing sarmale and beef salad.
The younger generation: searching for roots
Ioana Voica (22), Alin’s daughter, first came to Brussels in 2007, at the age of five, where she lived for about seven years with her mother, who worked at the European Commission, and then returned in 2021. In the meantime, her mother returned to Belgium with a job at the UN, and her father followed them in the midst of the pandemic crisis.
She studied in the Netherlands and has just completed a master’s degree in Digital Media at VUB (Vrije Universiteit Brussel). She has just won an internship at the European Parliament.
Going abroad to study as a student was easy, because she went with a group of friends from high school. However, Ioana admits that she has not yet found her place: „I haven’t found it here, nor in the Netherlands. I didn’t feel at home… I still don’t feel like I belong anywhere.”
Although she has lived half her life in Bucharest (and half in Belgium and the Netherlands), Ioana sees herself returning to Romania, but to Cluj-Napoca, where she did an internship last year at the Jazz in the Park Festival: „It’s a quiet city, with history and heritage buildings. And it’s on a hill, so it has a beautiful view.”
Faith, friendship, and cherished objects
The common thread in the family seems to be a close connection to their roots, mediated through objects and relationships.
Ioana brought with her from Romania:
Two traditional items from her grandmother (a headscarf and a bag from Maramureș).
The Bible her parents received at their wedding, which she began to read out of curiosity.
A letter she wrote to her grandfather in Vișeul de Sus, where she spent all her childhood vacations, after he passed away.
Alin and Ioana feel lucky that they have managed to maintain their close friendships in Romania. Alin considers friendship, like love, a „decision,” and Ioana has formed more relationships with foreigners than with Romanians during her studies.
The Voica family’s plans in Belgium are not set in stone. Alin lives with the idea that he will move depending on Maria’s job, as she works for the United Nations.
„Programmatically and mentally, we know that nothing is final here,” concludes Alin, ready at any time to move and find another job, following his wife, who, working for the UN, can be transferred to another country at any time. Until then, he continues to read and dream of an orderly Romania, wearing T-shirts with Romanian bands and waiting to return home.
Report by Cristina Hurdubaia, part of the pilot project Migration and Heritage. Heritage on the Move. Case Study: Romanians in Belgium (the Belgian case), 2025. Co-funded by AFCN
One Comment